Iarna pe ulita, de George Cosbuc
A-nceput de ieri sa cada
Cate-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai razbunat
Spre apus, dar stau gramada
Peste sat.
Nu e soare, dar e bine,
Si pe rau e numai fum.
Vantu-i linistit acum,
Dar navalnic vuiet vine
De pe drum.
Sunt copii. Cu multe sanii
De pe coasta vin tipand,
Si se-mping, si sar razand:
Prin zapada fac matanii
Vrand-nevrand.
Gura fac ca roata morii;
Si de-a valma se pornesc,
Cum prin gard se galcevesc
Vrabii gurese, cand norii
Ploi vestesc.
Cei mai mari acum, din sfada;
Stau pe-ncaierate pusi;
Cei mai mici, de foame-adusi,
Se scancesc si plang gramada
Pe la usi.
Colo-n colt acum rasare
Un copil, al nu stiu cui;
Largi de-un cot sunt pasii lui,
Iar el mic, caci pe carare
Parca nu-i.
Haina-i maturand pamantul
Si-o taraste-abea-abea:
Cinci ca el incap in ea;
Sa mai bata, soro, vantul,
Dac-o vrea!
El e sol, precum se vede,
Ma-sa l-a trimis in sat,
Vezi, de aceea-i incruntat,
Si s-avanta, si se crede
Ca-i barbat;
Cade-n branci si sa ridica,
Dand pe ceafa putintel
Toata lana unui miel:
O caciula mai voinica
Decat el.
Si tot vine, tot inoata,
Dar deodata cu ochi vii,
Sta pe loc – sa mi te tii!
Colo, zgomotoasa gloata
De copii!
El degraba-n jur chiteste
Vrun ocol, caci e pierdut,
Dar copiii l-au vazut!
Toata casa navaleste
Pe-ntrecut.
Uite, ma, caciula, frate,
Mare cat o zi de post -
Aoleo, ce urs mi-a fost!
Au sub dansa sapte sate
Adapost!
Unii-l iau grabit la vale,
Altii-n gluma parte-i tin -
Uite-i, fara pic de vin
S-au jurat sa-mbete-n cale
Pe crestin!
Vine-o baba-ncet pe strada
In cojocul rupt al ei
Si incins cu sfori de tei.
Sta pe loc acum sa vada
Si ea ce-i.
S-otereste rau batrana
Pentru micul Barba-Cot.
Ati innebunit de tot -
Puiul mamii, da-mi tu mana
Sa te scot!
Cica vrei sa stingi cu paie
Focul cand e-n clai cu fan,
Si-apoi zici ca esti roman!
Biata bab-a-ntrat in laie
La stapan.
Ca pe-o bufnit-o-nconjoara
Si-o petrec cu chiu, cu vai,
Si se tin de dansa scai.
Plina-i stramta ulicioara
De alai.
Nu e chip sa-i faci cu buna
Sa-si pazeasca drumul lor!
Rad si sar intr-un picior,
Se-nvartesc si tipa-ntruna
Mai cu zor.
Baba si-a uitat invatul:
Bate,-njura, da din mani:
Dracilor, sunteti pagani?
Maica mea! Sa stai cu batul,
Ca la cani!”
Si cu,batul se-nvarteste
Ca sa-si faca-n jur ocol;
Dar abia e locul gol,
Si multimea navaleste
Iarasi stol.
Astfel tabara se duce
Lalaind in chip avan:
Baba-n mijloc, capitan,
Scuipa-n san si face cruce
De satan.
Ba se rascolesc si canii
De prin curti, si sar la ei.
Pe la garduri ies femei,
Se urnesc mirati batranii
Din bordei.
Ce-i pe drum atata gura?
Nu-i nimic. Copii strengari.
Ei, auzi! Vedea-i-as mari,
Parca trece-adunatura
De tatari!
Iarna, de Vasile Alecsandri
Din vazduh cumplita iarna cerne norii de zapada,
Lungi troiene calatoare adunate-n cer gramada;
Fulgii zbor,plutesc in aer ca un roi de fluturi albi,
Raspandind fiori de gheata pe ai tarii umeri dalbi.
Ziua ninge,noaptea ninge,dimineata ninge iara!
Cu o zale argintie se imbraca mandra tara;
Soarele rotund si palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinerete printre anii trecatori.
Tot e alb pe camp, pe dealuri, imprejur, in departare,
Ca fantasme albe plopii insirati se pierd in zare,
Si pe-ntinderea pustie, fara urme, fara drum,
Se vad satele pierdute sub clabucii albii de fum.
Dar ninsoarea inceteaza, norii fug, doritul soare
Straluceste si desmiarda oceanul de ninsoare.
Iata-o sanie usoara care trece peste vai…
In vazduh voios rasuna clinchete de zurgalai.
Iarna, de Elisaveta Novac
Norii cu caciuli pe frunti
A adus iarna din munti.
Ea coboara de pe creste,
Frumoasa ca o poveste.
Mai intai, a pus pe strada,
Un covor alb, de zapada.
Dalbe flori a prins pe ramuri,
A pictat stelute-n geamuri.
Cad in leagane usoare,
Pun beteala si culoare,
Prin paduri si prin campii,
Joc de stele argintii.
Iarna, de Tiberiu Juganaru
Iarna, cu papuci de gheata
Si cu tamplele carunte,
S-a pornit de dimineata
Lunecand din varf de munte.
Cu alai de-mparateasa,
Pe drum de margaritar,
Se prezinta viforoasa
Rupand foi din calendar.
Cum soseste ne si pune
Flori de chiciura pe ramuri
Si incepe sa adune
Mici nasucuri pe la geamuri.
In privelisti siderale
Cerne stele harnicuta
Si ne face, colo-n vale,
Neted drum de saniuta.
Iarna
Iarna cea geroasa
A sosit acum
Bulgari de zapada
Isi fac loc pe drum.
Veselia-i mare
Pentru noi cei mici
Ce-alergam pe strada
Ca niste voinici
Iarna mult frumoasa
La noi sa mai vii
Caci tu intotdeauna
Ne-aduci bucurii.
Fulg, de Nicolae Labis
Desfrunzit si prea batran,
Tremura de frig gorunul.
Au cazut si-ntaii fulgi
Si l-am prins din zbor pe unul.
Migalos lucrata-n fir,
Floarea mica si rotunda
S-a topit si a murit –
O minune de-o secunda.
M-am intors induiosat
Sa scriu trista ei poveste;
Despre-un fulg care-a venit
Timpuriu si nu mai este.
-Pentru ce n-ai mai ramas
In inaltul boltii tale,
De-ai venit atat de pur
Spre noroaiele din vale?
Care vant nelinistit,
Rasucindu-te cu ura,
Ti-a manat catre pamant
Prea gingasa ta faptura?
Si de vreme ce sosisi,
Pentru ce-ai dat mortii vama?
Nu puteai sa fii de-argint,
Ori de sticla, ori de scama?
Dar in vreme ce scriam
Intrebarea mea nebuna,
N-am vazut cum langa geam
Ninge-ntruna si intruna.
Iar cand ochii mi-am-naltat,
Am vazut cum prin ninsoare
Valea-ntreaga lumina
Minunat scaparatoare.
Fulgul de nea
Pe obraz, pe nas, pe umar,
Tot cad fulgii fara numar,
Mi-a cazut in palma unul
Iute, iute inchid pumnul
Desfac pumnul, unde-i fulgul
Am in mana-un strop de roua
Sau un bob de apa, ploua?
S-a topit in mana mea
Ca o lacrima de nea.
Saniuta fuge
Saniuta fuge,
Nimeni n-o ajunge
Are dor de duca
Parca ar fi naluca
Toata ziua prin zapada
Vine lumea sa o vada
Saniuta e usoara,
Fuge parca zboara
Are talpi lucioase,
Varfurile-ntoarse,
Pod de scandurele
Sa tot stai pe ele
Toata ziua prin zapada
Vine lumea sa o vada
Saniuta e usoara fuge parca zboara
Peste hopuri sare
Ca pe zmeu calare
Hatul de-o sa-ti scape
Tranta e aproape
Toata ziua prin zapada
Vine lumea sa o vada
Sanïuta e usoara fuge parca zboara
Bradul, de Vasile Alecsandri
Sus pe culme bradul verde
Sub zapada albicioasa
Printre negura se pierde
Ca o fantasma geroasa,
Si priveste cu-ntristare
Cum se primbla prin rastoace
Iarna pe un urs calare,
Iarna cu sapte cojoace.
El se scutura si zice:
“In zadar tu, vrajitoare,
Aduci viforul pe-aice,
Aduci zile fara soare.
In zadar ingheti pamantul,
Ucizi florile si stupii
Si trimiti moartea cu vantul
Si trimiti foamea cu lupii.
In zadar a ta suflare
Apa-n rauri o incheaga,
Sterge urma pe carare
Si de mine m-i leaga.
In zadar aduci cu tine
Corbul negru si pradalnic,
Si din codrii cu jivine
Faci sa iasa urlet jalnic.
In zadar, urgie cruda,
Lungesti noaptea-ntunecoasa
Si, razand de-a lumii truda,
Scurtezi ziua luminoasa.
In zadar imi pui povara
De zapada si de gheata.
Fie iarna, fie vara,
Eu pastrez a mea verdeata!”
Poveste de iarna
Luna incet a rasarit
Peste dealurile sure
In omat a adormit
Noaptea prin padure.
Sus in cerul lor inalt
Norii incep sa cearna
Linistea unei povesti
Ca un dar de iarna.
Bradulet
Bradulet, bradut, dragut
Ninge peste tine
Haide vino in casa mea
Unde-i cald si bine.
Pom de anul nou te fac
O, ce bucurie
Cu beteala am sa te imbrac
Si stelute o mie.
Si fetite si baieti
Batand din manute
Ti–om juca si ti–om canta
Cantece dragute.
Omul de zapada, de V. Carianopol
Bogdanel a strans din strada
Guguloaie de zapada.
Si in curte, langa pom,
A facut din ele-un om.
Ochii negri de taciune,
I-a facut din doi carbuni,
Iar in loc de nas i-a pus
Un ardei cu varfu-n sus.
A luat matura, la fel,
Si a pus-o langa el,
Celor care-l vad afar’
Sa le para gospodar.
