Cercetatorii de la Imperial College din Londra au descoperit ca mecanismul celular natural care provoaca înlaturarea frunzisului în lunile reci este determinat genetic. Acest mecanism celular elaborat provoaca toamna desprinderea frunzelor, care vara sunt adevarate "celule solare", dar iarna devin inutile. Practic fiecare frunza are un strat special numit de cercetatori "zona de extirpare".
Când soseste toamna, celulele din acest strat încep sa se umfle, încetinind transportul substantelor nutritive primite de la trunchi, pâna când aceasta zona este izolata total printr-o linie de demarcatie, unde frunza se va desprinde de creanga. Imediat un strat protector "vindeca" rana, prevenind evaporarea apei si împiedicând intrarea gândacilor. Cercetatorii sunt convinsi ca prin intelegerea "procesului de extirpare", prin care arborii si florile înlatura frunzele si petalele, se pot realiza aplicatii în dezvoltarea de noi specii.
4 comments:
Interesant. Doar ultima parte n-am inteles-o : cu ce ajuta intelegerea procesului crearea de noi aplicatii in dezvoltarea altor specii?
S-ar putea obtine noi specii de plante la care sa le cada frunzele toamna si in timpul iernii si astfel sa nu mai consume.
We are grateful for competent ideas covered in your material. Saw few of a such top priority. Generally help with paper is not likely to be underestimated. We are sure you have done a remarkably rewarding work.
Eye catching title and its a well structured article. Got some new information about Autumn. Keep on showing your potential. Essay writing services
Trimiteți un comentariu