De'ale scolii

Cele mai frumoase locuri de pe Pamant

1. Marele Canion, Statele Unite ale Americii
Cu un peisaj mirific, aflat langa raul Colorado in Arizona, Marele Canion are 445 km lungime, 6-28 km latime si 1-2 km adancime. Oamenii de stiinta cred ca acest canion a fost creat de catre rau, intr-o perioada de 6 milioane de ani.
Nativii americani si-au creat asezari in pesterile din canion inainte de emigrarea europenilor si a fost considerat loc de pelerinaj de catre tribul Pueblo. Prima vizita atestata a europenilor la Marele Canion a fost in 1869. Desi nu este cel mai adanc canion din lume este cunoscut pentru marimea sa si pentru peisajele sale minunate. “The Grand Canyon National Park” este unul din primele parcuri nationale din SUA si atrage peste 5 milioane de vizitatori anual. Clima este foarte ciudata. In timp ce pe varfurile inalte apare si zapada uneori, partile mai adanci au temperaturi de desert.




2. Marea Bariera de Corali, Australia
Este una din minunile naturale ale lumii, fiind cea mai mare bariera de corali. Cu peste 300 de insule si 3000 de recifuri de corali, bariera acopera o suprafata de 300.000 de km patrati. Fauna este foarte diversificata, de la broaste testoase, balene, delfini la 4000 de specii de moluste, 1500 de specii de pesti si peste 200 de specii de pasari cu un penaj deosebit. “The Great Reef Marine Park” este o importanta atractie turistica, ce aduce cateva milioane de vizitatori anual. De asemenea exista activitati pentru turisti, cum ar fi faimoasele scufundari.




3. Cape Town, Africa de Sud
Numit si “Raiul pe Pamant” orasul african cu strazi mici inconjurate de munti uriasi, te face sa te simti mic aratand cat de minunata si dominanta poate fi natura uneori. Arhitectura pastreaza caracteristicile zonei. De asemenea orasul este renumit pentru plajele, portul si flora sa, fiind cea mai importanta atractie turistica din Africa.




4. Taj Mahal, India
Taj Mahal-ul este considerat una din cele 7 minuni ale lumii si a fost construit de catre Imparatul Shah Jahan in amintirea reginei sale preferate, Mumtaz Mahal, folosindu-se multa marmura alba la constructia acestuia, simbolizand dragostea.
Povestea spune ca imparatul a fost foarte trist dupa ce si-a pierdut ce-a de-a treia sotie. La constructia Taj Mahal-ului au participat cateva mii de oameni adusi din intreg imperiul, dar si din Iran si Asia Centrala si a durat 20 de ani. De asemenea s-au folosit multe pietre semipretioase pentru ornamentare. La final a devenit mausoleu si pentru Shah Jahan, a carui opera este vizitata acum de 2 milioane de turisti anual.




5. Stancosii Canadieni, Canada
Fac parte din lantul muntos Stancosii Nord Americani, fiind mai vechi insa decat cei americani si cu peisaje mult mai minunate si diverse: canioane, lacuri, cascade, varfuri si pesteri. Muntele Robson este cel mai inalt, iar escaladatul sau este considerat o provocare.




6. Machu Picchu, Peru
In traducere libera insemnand “Varful vechi”, Machu Picchu este unul din cele mai vechi situri de pe glob. Potrivit legendei, a fost considerat un loc sfant, construit de incasi, din pietre.
La 600 de metri deasupra raului Urubamba, aceste ruine reprezinta bai, temple, palate si peste 150 de case, toate pastrate foarte bine. Aceste structuri de granit, unele cantarind peste 50 de tone sunt sculptate perfect, reprezentand o genialitate arhitecturala. Au fost redescoperite de catre un arheolog de la Yale in 1911 si de atunci cateva milioane de turisti prefera sa viziteze acest loc anual.




7. Piramidele, Egipt
Piramidele egiptene sunt monumente masive avand baza patratica si 4 laturi triunghiulare inaltandu-se catre un punct. Au fost curiozitati in legatura cu aparitia piramidelor, unii crezand ca ele sunt produsul naturii, nu al omului, aceasta afirmatie fiind bineinteles falsa.
Egiptenii au inceput sa le construiasca in 2700 i.e. drept morminte pentru faraoni. Dintre cele 118 de piramide, cea mai mare si mai cunoscuta este Marea Piramida din Giza, a carei constructie se spune ca a durat 23 de ani si la care au participat 30.000 de oameni.




8. Petra, Iordan
Aflata la poalele muntelui Hor este una din cele mai valoroase “proprietati” culturale ale omenirii si una din noile minuni ale lumii, fiind faimoasa pentru arhitectura sa.
Descoperirea a fost tinuta secret pana in 1812 cand un explorator elvetian a redescoperit-o. Se spune ca locul a fost pregatit de Dumnezeu pentru poporul iudeu. Petra inflorise sub dominarea Imperiului Roman insa un cutremur puternic a cauzat multe daune. Multi turisti viziteaza anual acest loc pentru a vedea ruinele minunatului oras.




9. Marele Zid Chinezesc, China
Una din cele 7 minuni ale lumii, Marele Zid a fost construit acum 2000 de ani iar constructia a durat 100 de ani. Marimea acestui proiect aduce la lumina capacitatile nelimitate ale omului.
Constructia a inceput in secolul 5 i.e.n. pe o lungime de 6000 de km si a fost conceput sa protejeze Imperiul Chinez de poporul Xiongnu din nord. Initial zidul a fost construit din piatra, pamant, lemn si iarba dar a fost finalizat cu caramizi. Se spune ca in jur de 2-3 milioane de chinezi au murit ca parte a acestui proiect.




10. Cascadele Iguazi, Granita dintre Brazilia, Argentina si Paraguay
Cunoscute ca cele mai frumoase cascade din lume, ele sunt intr-adevar o minune a naturii, cu niste privelisti minunate. Prima oara cand a vazut cascadele, Eleanor Roosevelt, fosta prima doamna a afirmat “Saraca Niagara!”. Zona este perfecta pentru catarat si sporturi de apa.


Acestea fiind spuse, putem trage o singura concluzie: “Pamantul este minunat. Pacat ca este locuit de oameni.” Poate insa se vor mai schimba lucrurile si unii isi vor schimba mentalitatea si proastele obiceiuri.
Sursa


1 comments:

mirube spunea...

o parte din minunile astea prezentate de tine sunt făcute totuși de oameni.

Trimiteți un comentariu

Campanii non-profit