Dupa ce elvetienii s-au impotrivit construirii de minarete, subiectul a fost dezbatut si in Germania. In Berlin, de pilda, 40% dintre participantii la un studiu pe aceasta tema s-au pronuntat impotriva construirii moscheelor. Multi oameni in Germania se tem de islamizarea tarii. Persoanele care nu apartin acestei religii, fac frecvent presupuneri legate de islam.
Multi ne-musulmani nu cunosc mare lucru despre islam. Crestinii pleaca de la propriile conceptii despre religie si isi imagineaza ca si musulmanii gandesc, sau ar putea sa gandeasca la fel. Pe de alta parte, multi musulmani nu au destule informatii teologice de baza, legate de atitudinea fata de celalalt.
In Germania traiesc aproximativ 3 milioane de credinciosi musulmani, iar conform unui studiu realizat de Ministerul Federal de Interne, 52% dintre germani cred ca islamul este o religie intoleranta. In Franta de pilda, acelasi raspuns l-au dat 46,6% dintre cei intervievati. 46,1% dintre germani considera ca in tara lor traiesc prea multi musulmani, iar 54,1% au declarat ca acestia au prea multe pretentii, in calitate de imigranti.






















