De'ale scolii

Petrecere la Berlin, in cinstea Republicii Federale

La sfarsitul saptamanii trecute, 700.000 de persoane au sarbatorit in centrul Berlinului 60 de ani de existenta a Republicii Federale. Nu au lipsit cancelarul Angela Merkel si presedintele, Horst Köhler.Conform unui studiu realizat de Fundatia Konrad Adenauer, 90% din cetatenii germani cu drept de vot considera ca cele 6 decenii de existenta a Republicii Federale au fost un succes.

La sfarsitul saptamanii, 700.000 persoane si-au manifestat din plin acesta convingere la Berlin, sarbatorind, pe data de 23 mai, implinirea celor 60 de ani, in cadrul unei petreceri de proportii, care a fost organizata in centrul orasului. Distractia a cuprins si de aceasta data un perimetru lung de peste 2 kilometri (intre Poarta Brandenburg si Columna Victoriei) unde fiecare bundesland avea un stand cu cateva informatii, concerte, discursuri politice si nu in ultimul rand berea si preparatele culinare traditionale din fiecare bundesland al tarii. Aceste lucruri au atras interesul vizitatorilor pana aproape de miezul noptii.

Un grup de tineri din capitala a reconstruit o parte a Zidului Berlinului din piese de domino, inalte de peste 2 metri. Acestea vor fi daramate simbolic la data de 9 noiembrie, pentru a marca evenimentul din urma cu 20 de ani. Nici cancelarul Angela Merkel si presedintele proaspat reales, Horst Köhler, nu au lipsit de la concertul de muzica clasica din fata Portii Brandenburg. Atat berlinezii, cat si turistii sositi in capitala, s-au bucurat din plin de vremea frumoasa si de organizarea impecabila.

0 comments:

Trimiteți un comentariu

Campanii non-profit